Testament de Lumină
Trimite acest articol prin email
TESTAMENT DE LUMINĂ
Părea o dimineaţă ca oricare alta… M-am trezit şi, cu coada ochiului, m-am uitat la ceas. Şase şi trei minute… În liniştea orei matinale, telefonul începe să sune. Ridic receptorul şi o aud pe Maria care îşi cere scuze că mă trezeşte la ora asta şi-mi spune că are să-mi transmită ceva…
Cu o voce emoţionată ca a unui copil în faţa unui miracol, începe să-mi relateze minunile pe care le simte şi le trăieşte în acea clipă…
Iau pixul şi încep să scriu repede şi prescurtat, să nu pierd nimic din ce-mi dezvăluie.
…În planurile cele mai înalte, spiritul Mariei a scris un TESTAMENT DE LUMINĂ pentru noi, cei de pe Pământ…
„Din punct de vedere lumesc, las casa mea şi tot ce am creat acestor copii, care acum îmi sunt copii. Greu m-am luptat să păstrez o armonie, un echilibru între toţi cei ai casei mele! Totul va rămâne copiilor mei…
Din punct de vedere al cunoaşterii, las toate cunoştinţele mele, toată cunoaşterea mea, din toate vieţile mele, tuturor elevilor mei pe care îi am şi i-am avut. Am „văzut”, am „simţit” moartea mea… Este ca un fel de dezintegrare a corpului meu în Univers, pentru a se curăţa. Fiecare atom s-a împrăştiat într-o explozie de lumină, pentru a nu se mai recrea, şi nimic nu a mai rămas cum a fost înainte…”
Undeva, în estul Bucureştiului, la etajul unui bloc de pe bulevardul cu nume de martir, un spirit, rezemat de pervazul ferestrei, cu lacrimile şiroind pe faţă, trăieşte clipe unice pentru viaţa unui pământean.
Uitându-se la Soare, Maria „vede” că alături de el s-a creat un alt Soare. Din el, ceva energetic vine spre Pământ şi un alt fir urcă spre cer! Un Soare care leagă Pământul de Cerul cel mai înalt… Un amestec de culori vine spre Maria! Ea simte că poate să fie pretutindeni în Universul nostru! Îi aude pe Maeştrii Ascensionaţi, care îi spun că „are acum această posibilitate ca atomii ei să mângâie pe toţi pământenii care trebuie să fie mângâiaţi.”
Luminile sunt de un alb strălucitor şi se transformă în roz cu galben şi verde, intră în interiorul Mariei, care vede atomi, particule ce se mişcă peste tot.
De acum înainte va avea îndrumarea şi ocrotirea unor fiinţe de un înalt nivel energetic din Univers. I se spune că Maeştrii Ascensionaţi vor rămâne lângă ea. Ea va fi mereu alături de aceste entităţi, fiinţe vibratorii universice. I se perindă prin faţa ochilor anumite forme energetice. E vorba de limbaje de Lumină. Totul este un limbaj al Luminii pentru reorganizarea sufletului ce trebuie încă să mai trăiască pe pământ.
Zi de zi, sufletul ei va fi mai roditor, mai plin de lumină (cunoaştere). Va face parte din lumea ce este refăcută pentru UN NOU CUVÂNT al lui Dumnezeu. Acest nou cuvânt trebuie să fie înţeles, acceptat şi de alţii, căci Cuvântul va şlefui, va curăţa din mizeria fiecăruia atunci când îl va accepta.
Grupul ei trebuie să fie şlefuit pentru noul cuvânt al lui Dumnezeu.
Cuvintele Mariei sunt un torent de lumină care curge în mâna mea ce scrie.
„În acest timp Soarele devine roşu, apoi portocaliu, apar entităţi albastre, toate formele au legături energetice între ele…”
În jurul Soarelui, de asemenea şi în centrul său, se vede o Cruce Roşie. Apoi, încet, încet, ea dispare şi violetul ia locul roşului. Maria simte că începe să se adune – este aici şi de peste tot din Univers îşi adună porţiuni de suflet refăcute.
„Iată că apare o hartă roz, cu un Soare în centrul ei… ea se roteşte în jurul Soarelui… Este harta României! Apoi, este înconjurată de mai mulţi sori, toţi fiind în centrul României. Harta continuă să se rotească în jurul Soarelui…
Zona Bucureştiului este îmbrăcată cu aceşti sori. Alţi sori urcă spre nord şi apoi spre sud, îmbrăcând toate zonele. Permanent se creează sori noi…Toţi atomii, toţi sorii sunt legaţi unii de alţii prin fire de Lumină… apare rapid o altă cruce, apoi sorii devin roz. Roşu – galben – albastru… curge această energie spre ROMÂNIA. Ea se contopeşte, se transformă în cercuri cu legături între ele… Va fi răsăritul pentru o nouă viaţă, un fel de stare de început a lucrurilor…
Apar în continuare linii simbolizând un limbaj pentru sufletul ce trebuie să se liniştească. Soarele este legat cu o frânghie energetică de Cer, dar şi de Pământ! Şi OMUL este legat atât de Cer, cât şi de Pământ!
Apare o linie verticală, apoi ea este aplecată din Soare spre dreapta şi curge spre Pământ, ca nişte fire energetice.”
În continuare, Maria vede Soarele în interiorul galaxiei. Din el se deschid petale, este legat de Pământ şi de Cer prin toate punctele, în toate direcţiile. „Precum e Soarele, aşa este şi Omul, legat prin cordoane de Lumină cu tot Universul.”
Se transmite că: „Noi avem casa departe de aici…. Venim de pe fiecare stea, planetă, soare… Avem origini stelare, planetare, solare. Toate aceste trăiri ale noastre sunt o integrare a Scânteii Divine şi o manifestare a Monadei!”
La fel ca Soarele ne vom ridica toţi!
„Acolo unde trecem noi, îi ajutăm pe ei, pe oameni. Este un timp al transformărilor la un nivel mult mai ridicat, mai elevat. Pământul are nevoie de energii foarte mari.”
Pe Cer un înger zboară cu aripile deschise.
„Este colorat în roşu şi se întinde asupra Pământului. Roşul se schimbă în alb, verde, violet, totul este un limbaj de lumină. În centrul Soarelui apar alte modele. S-a creat ceva pentru suflet. Apare sistemul solar cu planetele, cu stringuri, cu legături. Toate se rotesc, legate între ele, fiind colorate în roşu, apoi trec la roz-roşiatic sau rozaliu.”
Concomitent, în interiorul Mariei se întâmplă ceva… energia este primită prin cap, apoi se scurge spre Pământ. Acest şuvoi de energie se strânge în inimă şi apoi este dirijat spre fundul Pământului. Este reconectarea Mariei la un alt nivel vibraţional. Este ca şi cum întreg Cerul se scurge spre Centrul Pământului. Este vorba de o recalibrare.
„Apar scrise cuvintele EROS, EROS, EROS, KALIMANI, PROSPERO… Sunt ca nişte felicitări la nivelul Universului. CALIBRARE, OM MARE, AUTUMN.”
„CALIBRARE, NEPOLA, OMARTASAT, OMRAM, SCINA, STOUELO.” (repetat de câteva ori).
„MELCHIZEDEK”… „Te salut, prietenă dragă!” – spune STOUELO. – „Şi eu te iubesc, prietene!” – îi răspunde lui STOUELO sufletul Mariei.
Se repetă MATUSARAT, HAMSA, STAMKIN.
Azi au venit toate spiritele înalte s-o salute, s-o felicite pe Maria. Se vede pe ea trecând prin mijlocul entităţilor de lumină, care o aplaudă de o parte şi de alta a drumului ei (Căii ei ascensionale).
O linişte mare este în sufletul ei. Mai spune: „Soarele este alb strălucitor, apoi trece spre mov, violet-pal, verde, rozaliu.” Aude: „Noi te iubim, te apreciem!” Totul se petrece la nivel universic.
Maria spune că o forţă uriaşă a venit să o atingă, o lumină puternică ce ţâşneşte şi explodează de peste tot… În interior, Maria simte o echilibrare, o formă de ÎNVIERE… I se spune că, temporar, va mai urma Calea serviciului terestru, dar adevărata ei Cale este „Calea Razelor”. „Numai cei pricepuţi şi tăcuţi în suflet fac Calea Razelor!”
Azi, Maria este tot un om normal, dar este un om adevărat şi mai ocrotit, mai deschis spre lume. Lumea se află atât în interiorul, cât şi în exteriorul ei. Are mai multă capacitate de a-şi înţelege elevii şi putere pentru a-i ocroti. A căpătat o altă formă de a înţelege, net superioară.
Mulţi se vor perinda pe la Maria, dar puţini vor rămâne. Nu toţi aleg aceeaşi cauză…
Grupul trebuie să fie în slujba ADEVĂRULUI.
Să nu mai avem tendinţe egoiste. Să ne comportăm ca nişte fraţi, iar pe ceilalţi să-i considerăm „fraţi în suferinţă”. Să ajutăm acolo unde apar probleme.
Asupra membrilor grupului va urma o nouă calibrare. Vor deveni oameni cu „vederi mai largi”, vor înţelege mai uşor tot ce se întâmplă în jurul lor…totul va fi la un alt nivel…
Lumescul îşi spune cuvântul.
…Ora opt fără un sfert…În cămaşă de noapte, cu foile în faţă, îi spun Mariei că aştept copiii la meditaţii. Aş fi stat mai mult de vorbă, dar… Oare când vom fi împreună şi în alte planuri?! când va veni vremea?!… sau poate când voi merita, prin faptele mele…
articol de Marinela Mihaela Stefan
HAMSA – este cuvantul care, pronuntat intr-un anumit fel, ajuta persoanele singure sa-si ridice Kundalini, fara ajutorul partenerului
I-am cerut lui Dumnezeu să-mi îndepărteze obişnuinţa
Dumnezeu a spus NU.
Nu eu trebuie să ţi-o îndepărtez, ci tu trebuie să renunţi la ea.
I-am cerut lui Dumnezeu să-l vindece pe copilul meu handicapat.
Dumnezeu a spus NU.
Spiritul său e întreg, iar corpul său este trecător.
I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea răbdare.
Dumnezeu a spus NU.
Răbdarea este un derivat al durerilor, ea nu se acordă, ea se invită.
I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea fericire
Dumnezeu a spus NU.
Eu îţi dau binecuvântarea; fericirea e în tine.
I-am cerut lui Dumnezeu să mă scape de durere.
Dumnezeu a spus NU.
Suferinţa te face să laşi la o parte grijile lumeşti şi te aduce aproape de Mine.
I-am cerut lui Dumnezeu să crească spiritul meu.
Dumnezeu a spus NU.
Tu trebuie să te creşti pe tine însuţi, dar mă voi îngriji să fie roditor.
I-am cerut lui Dumnezeu toate lucrurile care ar putea să-mi încânte viaţa.
Dumnezeu a spus NU.
Eu ţi-am dat viaţa, aşa că poţi să te bucuri de toate lucrurile.
I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe alţii, aşa de mult cât mă iubeşte El pe mine.
Dumnezeu a spus: Ahhhhh, în sfârşit, ai revenit pe calea cea bună….
……
Cuvinte…. cuvinte… sper sa va fi placut….
« CERTIFICAT » DE ÎMBRĂŢIŞARE
Inteligenţa fără dragoste te face pervers
Justiţia fără dragoste te face implacabil
Diplomaţia fără dragoste te face ipocrit
Succesul fără dragoste te face arogant
Bogăţia fără dragoste te face avar
Supunerea fără dragoste te face servil
Sărăcia fără dragoste te face orgolios
Frumuseţea fără dragoste te face ridicol
Autoritatea fără dragoste te face tiran
Munca fără dragoste te face sclav
Simplitatea fără dragoste îşi pierde valoarea
Vorbele fără dragoste te fac introvertit
Legea fără dragoste te supune
Politica fără dragoste te face egoist
Credinţa fără dragoste te face fanatic
Crucea fără dragoste reprezintă tortură
Viaţa fără dragoste îşi pierde sensul….
COMORILE DHARMEI
autor Gueshe Rabten
(FRAGMENTE)
…..
….Buddha ne-a transmis clar prin învăţăturile sale faptul că fiinţele pot găsi rădăcina, cauza profundă şi esenţială a fericirii şi a suferinţei numai în propria lor minte, iar nu în afara ei.
….Atunci când factori mentali precum ignoranţa, egoismul, zgârcenia, ura, orgoliul, gelozia ne acaparează cu violenţă fluxul conştiinţei, în locul liniştii şi al fericirii la care aspirăm, ele dau naştere unor probleme şi suferinţe fără de sfârşit, atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi.
…În plus, astfel de învăţături trebuie transmise într-un spirit de compasiune faţă de toate fiinţele şi să nu fie motivat nici de atracţia câştigului, nici de dorinţa de glorie.
…Autorul acestei lucrări este marele Maestru, Venerabilul Gueshe Rabten Rimpoche, care a fost nu doar un Pandit de o extraordinară erudiţie, ci şi un Siddha realizat. El a întrupat compasiunea şi a fost un refugiu neîntrecut, atât în viaţa aceasta, cât şi în cele viitoare, pentru nenumărate persoane….
…s-a consacrat studiului, contemplaţiei şi meditaţiei, ajungând la cunoaşterea desăvârşită a ansamblului învăţăturilor Dharmei reunite în cele Trei Vehicule şi cele Patru Clase de Tantre…
………………………………………….
…Întâlnirea noastră de astăzi… este cu siguranţă fructul relaţiilor pe care le-am stabilit în trecut… Orice individ este o combinaţie de corp, cuvânt şi minte. … mintea va fi solicitată în primul rând.
…Practica Dharmei are ca scop eliminarea suferinţei – suferinţa corpului şi a minţii. Ea nu trebuie să-şi propună obţinerea unui câştig, o bună reputaţie sau alte obiective lumeşti. Este bine să urmăriţi cursurile cu o motivaţie potrivită, anume eliberarea de suferinţă. Elevii trebuie, aşadar, să reunească trei calităţi: să asculte cu atenţie învăţăturile, să le reţină şi să posede o motivaţie justă. In ceea ce-l priveşte, Maestrul trebuie să-i vadă pe discipoli ca pe nişte bolnavi, iar pe sine însuşi ca pe un doctor şi să considere Dharma ca pe un remediu. Cât despre discipoli, ei ştiu că sunt asemenea unor pacienţi atinşi de o boală grea, aflaţi în căutarea unui remediu care să-i însănătoşească.
…În prima parte a acestui curs voi trata despre ceea ce numim Cele patru Adevăruri Nobile, adică Adevărul Suferinţei, Adevărul Originii Suferinţei, Adevărul Încetării Suferinţei, Adevărul Căii…
NATURA SUFERINŢEI
Toate fiinţele de pe pământ, oamenii şi animalele, sunt într-o continuă mişcare. Nu avem nevoie de multe explicaţii pentru a constata această agitaţie perpetuă – fizică, verbală sau mentală – proprie fiinţelor umane. La prima vedere, acest mod de a fi ne pare normal; avem impresia că altfel nu se poate. Dar, să facem efortul de a ne chestiona în această privinţă.
Toate aceste activităţi vizează căutarea şi găsirea fericirii, în vederea eliminării suferinţei. Cu alte cuvinte, căutăm ce este plăcut şi evităm ce este neplăcut. În mod obişnuit asimilăm plăcerea noţiunii de fericire, iar neplăcerea, suferinţei. Toate fiinţele, până şi cea mai măruntă insectă, vor să evite suferinţa, indiferent dacă sunt sau nu capabile să pronunţe acest cuvânt. Ştim bine că animalele caută căldura când le este frig şi răcoarea când le este cald. Noi, fiinţele umane, procedăm la fel, indiferent de rasă sau de poziţia socială. Indiferent dacă vorbim sa nu despre suferinţă, facem totul pentru a o evita. Suntem deci asemănători animalelor în ceea ce priveşte căutarea fericirii. Animalele, de la cel mai mic până la cel mai mare, caută ceea ce le face plăcere, fie atunci când beau, fie când mănâncă etc. Nu există nici o dificultate în a constata lucrul acesta, este evident.
Tot astfel, fiinţele umane îşi doresc cât mai multă fericire.. Când una dintre dorinţe le este îndeplinită, ele caută o altă plăcere, apoi o alta, şi încă una… niciodată nu sunt satisfăcute. Căutarea fericirii şi evitarea suferinţei: astfel se poate rezuma scopul tuturor activităţilor noastre, a agitaţiei în care suntem prinşi. Oameni şi animale, toţi vizăm acelaşi obiectiv: eliminarea suferinţei şi găsirea fericirii. Iar această aspiraţie este legitimă, toată lumea o poate înţelege fără mare greutate. Această observaţie cere totuşi o analiză aprofundată.
CELE TREI FELURI DE SUFERINŢĂ
Există mai multe feluri de suferinţă, care pot fi clasificate în trei niveluri distincte:
SUFERINŢA SUFERINŢEI
Primul nivel este numit suferinţa suferinţei. El este constituit din ceea ce, de regulă, numim şi recunoaştem prin termenul de suferinţă: durere fizică, boală, suferinţă morală (tristeţe, grijă, decepţie…). Această primă formă de suferinţă căutăm să o eliminăm cu toate forţele noastre, cu corpul, cu cuvântul sau cu mintea; animalele fac la fel. Omul însă dispune de mijloace superioare datorită inteligenţei sale, a facultăţii de a gândi, de a analiza, care îi permit să vadă în perspectivă şi nu doar să se limiteze la momentul prezent. Animalul, în schimb, poate face faţă doar suferinţelor de moment, sau poate prevedea sfârşitul durerilor sale pe o perioadă foarte limitată . El este incapabil să-şi planifice, să-şi organizeze viitorul.
Ştiind că superioritatea noastră de fiinţe umane constă în posibilitatea de a gândi, ar trebui să utilizăm gândirea cât mai bine. De ce manieră? Folosind-o la concretizarea acţiunilor care pot elimina suferinţele noastre actuale sau viitoare în viaţa aceasta sau în cele ce vor veni.
În anumite momente ale vieţii, suferinţa aceasta manifestă pare să se uşureze, de exemplu, atunci când, după un tratament medical corec, ne însănătoşim . Totuşi, nu astfel vom face ca suferinţa să dispară pentru totdeauna, ci doar prin practicarea a ceea ce numim Dharma. Dacă vom continua să trăim la fel ca şi până acum, fără a căuta să depăşim concepţiile şi comportamentul nostru actual, niciodată nu ne vom elibera de dureri în totalitate şi definitiv, ci vom avea doar momente de acalmie. Continuând să folosim aceleaşi metode, o ştim bine, nu vom elimina cu adevărat suferinţa. Când corpul este liniştit, mintea este în agitaţie. Iar când problemele minţii sunt rezolvate, metehnele corpului revin…
Aproape tot timpul suntem prinşi în aceste suferinţe, iar răgazurile sunt doar provizorii. În plus, ceea ce torturează mintea este de mii de ori mai greu de suportat decât durerea fizică, şi ştim foarte bine acest lucru. În consecinţă, este esenţial să suprimăm chinurile minţii. Aceasta se aplică deopotrivă la măsurarea fericirii: fericirea mentală este incomparabil mai puternică, mai intensă şi mai consistentă decât aceea a corpului. Ştim, într-adevăr, probabil în urma experienţelor personale, cât de greu îi este omului să suporte rănile morale, chiar dacă beneficiază de o sănătate bună şi necesităţile corpului îi sunt satisfăcute. Şi mai ştim că un spirit senin suportă mult mai bine boala şi suferinţele fizice. Iată de ce în practicarea Dharmei esenţialul este mintea, altfel spus, înlăturarea suferinţelor mentale şi instaurarea fericirii spirituale. Or, Dharma nu este altceva decât instrumentul acestor realizări.
Câteva exemple simple pot clarifica cele spuse până aici: să presupunem că suntem bogaţi, că benefciem de un statut social înalt; dar dacă în mintea noastră nu există pace şi bucurie, nu vom fi nicicând fericiţi. Dacă observăm domeniul politic, constatarea aceasta se impune de la sine. Poţi fi ministru, deputat, preşedinte. Este foarte greu în aceste cazuri să fii fericit, căci meseria de politician este incompatibilă cu starea de calm mental. Dimpotrivă, ea este sursa multor griji, deci suferinţe. În schimb, nici lipsurile materiale, nici hrana insuficientă, nici lipsa îmbrăcăminţii… nu vor alunga liniştea unui spirit calm şi mulţumit. Scopul practicării Dharmei este deci acela de a obţine fericirea, de a elimina suferinţa, mai ales pe cea a minţii. Ea reprezintă singurul mijloc pentru atingerea acestor obiective.
Fără îndoială, nu vă este greu să înţelegeţi acest prim nivel de suferinţă, suferinţa suferinţei! Este ceea ce numim în mod obişnuit suferinţă: durerea fizică sau mentală, boala, foamea, setea, tristeţea, depresia, disperarea… Am trecut cu toţii prin acestea, inutil deci să insistăm.
SUFERINŢA SCHIMBĂRII
Semnificaţia celei de a doua forme de suferinţă este mult mai profundă şi mai greu de sesizat. Ea este numită suferinţa schimbării. Ceea ce cu toţii, oameni şi animale, simţim ca fericire,ceea ce desemnăm ca fericire, este în realitate suferinţa schimbării. Într-adevăr, nu tot ce este agreabil constituie o fericire perfectă, durabilă, definitivă. Experienţele noastre plăcute ar fi o fericire adevărată dacă am putea profita de ele la nesfârşit, fără ca acestea să se degradeze nici un moment. Or, ne dăm seama că ele se degradează progresiv, transformându-se până la urmă în suferinţă. Spre exemplu, când se apropie vacanţa, debordăm de entuziasm la ideea unei călătorii, a petrecerii câtorva zile la mare sau la munte, ceea ce reprezintă pentru noi o adevărată fericire în acele clipe. Într-adevăr, când ajungem la munte, o vreme ne simţim bine. Suntem fericiţi! Dar după un timp, fericirea pe care o simţeam la început se modifică, se alterează şi uşor, uşor, devine suferinţă. Dorim să mergem în altă parte, să facem altceva. Cu timpul, unii vor simţi un rău fizic, corpul lor nesuportând ba una, ba alta. Pentru alţii va fi vorba mai degrabă de plictiseală. În ambele cazuri fericirea degenerează în suferinţă. Dacă ar fi fost o fericire adevărată, ea nu ar fi făcut decât să crească în timp ce ne bucuram de ea. Or, se întâmplă exact invers. Când ne este foarte cald, ideea de a ne scălda într-un lac răcoros ne atrage irezistibil şi vom fi foarte afectaţi de tot ce ar putea să împiedice concretizarea a ceea ce ni se pare o veritabilă fericire. Să presupunem însă că suntem în lacul răcoros, aşa cum ne-am dorit! Câteva clipe suntem fericiţi, apoi nu mai avem chef să rămânem în apă şi vrem să ieşim. La fel se întâmplă cu bogăţiile, cu bunurile, cu poziţiile sociale la care râvnim atât de mult. Atâta vreme cât nu le posedăm, le considerăm ca adevărate fericiri. Dar abia le-am obţinut, că după primele clipe de plăcere urmează tot felul de necazuri: lucrurile nu decurg cum am dori şi iată că suferinţa reapare.
Acestea nu sunt afirmaţii gratuite, lipsite de temei. Eu nu inventez nimic. Gândiţi voi înşivă cu sinceritate. Analizaţi-vă experienţele şi descosperiţi cum stau lucrurile. Până acum ne-am mobilizat toată energia pentru ceea ce credeam că este fericirea. Toate eforturile noastre au avut ca scop realizarea acestei fericiri care de fapt nu există…
Oamenii, ca şi animalele, recunosc cu toţii primul nivel de suferinţă: suferinţa suferinţei… îi cunosc zbuciumurile şi de aceea caută să o evite. Dar numai meditaţiile susţinute de învăţăturile Dharmei ne vor lumina asupra semnificaţiei suferinţei schimbării. Doar atunci, ceea ce ne-am obişnuit să numim fericire îşi va arăta adevăratul ei caracter de suferinţă.
SUFERINŢA INERENTĂ EXISTENŢEI SAMSARICE CONDIŢIONATE.
Al treilea nivel de suferinţă este şi mai greu de sesizat. Este numit suferinţa inerentă existenţei samsarice condiţionate. Componentele acestui nivel sunt corpul şi mintea, adică agregatele, componentele noastre psiho-fizice. A recunoaşte suferinţa în ceea ce în mod obişnuit numim fericire, a vedea că mulţumirea se transformă aproape instantaneu în suferinţă, nu este chiar atât de greu dacă vrem şi ne dăm ostgeneala de a gândi. Dar este de mii de ori mai anevoios şi mai delicat să înţelegem că agregatele noastre psiho-fizice, însele componentele personalităţii noastre sunt suferinţă. Să presupunem că avem o rană la un braţ: dacă ne ungem cu o cremă sau suflăm asupra ei, simţim o uşurare. Dacă însă apăsăm pe ea, ne lovim în acelaşi loc sau presărăm sare, simţim o durere vie. Această rană este baza din care se ivesc rând pe rând senzaţia de plăcere sau de neplăcere. Ea este suferinţă prin natura ei, chiar dacă nu simţim nimic în afara intervenţiei unui agent exterior. Durerea provcată de şoc ilustrează suferinţa suferinţelor. Plăcerea, mulţumirea procurată de îngrijirea rănii este un exemplu de suferinţă a schimbării. Fără o acţiune exterioară nu simţim nimic, dar rana există. Ea este o ilustrare a celui de-al treilea tip de suferinţă: prin însăşi natura ei, ea este suferinţă.
Cele trei niveluri de suferinţă v-au fost explicate concis, dar voi avea ocazia să revin asupra lor mai târziu. Pe scurt, situaţia noastră este cea a indivizilor prizonieri ai unor rele care-i copleşesc. În acest moment, importa t este să vă consacraţi întreaga atenţie pentru a analiza foarte profund cele ascultate până acum.
Dacă nu ar exista nici un mijloc de a scăpa de suferinţă, prezenţa noastră aici nu ar avea sens şi am putea foarate bine să continuăm a trăi ca şi până acum. Dar acest mijloc există, îl avem în noi înşine. El constă în utilizarea justă şi limpede a minţii noastre, a facultăţii noastre de a gîndi, de a reflecta, de a raţiona. Nu este nevoie să-l obţinem de la altcineva plătindu-i sau dându-i ceva în schimb. Acest mijloc nu se cumpără ca o marfă. Dacă lucrurile ar sta astfel, ne-am putea teme de anumite dificultăţi. Dar îl posedăm cu toţii, cerşetori sau oameni bogaţi. Toată lumea, sărac sau cămătar, bărbat sau femeie, poate să se elibereze de suferinţă şi să o elimine pentru totdeauna. Metoda constă în a ne pune la contribuţie mintea practicând Dharma. Pentru aceasta, trebuie să ajungem să o controlăm în aşa fel încît sp putem dispune de ea după voie. Acum mintea noastră este ca un bun fără stăpân. Merge unde vrea, gîndeşte ce vrea. Nu avem puterea să o stăpânim. Este suficient să o observăm puţin pentru a face această constatare. Practicarea Dharmei va crea starea în care vom putea să exercităm asupra ei un control, să o dresăm, să punem stăpânire pe ea.
În prezent, mintea noastră este ca un elefant sălbatic şi periculos căruia nimic nu-i stă în cale. Aşa cum se capturează un elefant pentru a-l îmblânzi şi transforma, prin dresaj, într-un animal docil şi folositor omului, tot astfel avem posibilitatea să intrăm în posesia minţii noastre şi să o disciplinăm. Or, la stăpânirea minţii se poate ajunge prin meditaţie.