Mesaj de la Frăţia Luminii (4)
Mesaj de la Frăţia Luminii transmis prin Maria Cristina Stroiny
Respectându-vă fraţii
Vă salutăm, prieteni şi fraţi ai noştri!
Multă lume se plânge lui Dumnezeu pentru nedreptăţile ce se fac în jur. Oamenii spun că tocmai cei pe care îi ajută mai mult, aceia le fac cel mai mare rău. Unii dintre ei nici nu mai vor să-şi ajute semenii după astfel de situaţii. E de crezut şi de înţeles, lumeşte vorbind, dar noi vrem să vă explicăm de ce se întâmplă asta.
Învăţăturile trebuie să apară în ambele părţi, şi la cel care ajută, şi la cel ajutat. Dacă aţi păţit vreodată o astfel de întâmplare, luaţi aminte la ceea ce o să vă spunem noi acum!
E bine să ştiţi că fiecare om se află pe un anumit nivel evolutiv. Există 7 nivele, iar cel ce ajunge pe al şaptelea nivel, din proprie dorinţă poate să aleagă dacă mai vrea să se încarneze sau nu pe Pământ.
Puţini oameni au atins acest nivel evolutiv. Pe Pământ predomină oameni cu nivel evolutiv 2,3,4 şi cel mult 5, foarte rar 6 şi 7. Asta înseamnă că puţini oameni simt o deschidere a inimii către semenii lor şi pot comunica bine cu ei.
Înţelegând astfel de lucruri trebuie să acceptaţi că mulţi dintre semenii voştri cu care vă întâlniţi în fiecare zi pot să aibă un nivel evolutiv mai mic sau mai mare decât al vostru. De aceea se întâmplă în jurul vostru atâtea probleme.
Cei mari sunt datori să-i înveţe şi să-i accepte pe cei mici. Ei nu trebuie să uite că şi ei au fost mai demult asemeni fraţilor lor şi că odată, la rândul lor au fost ajutaţi de alţi fraţi mai mari să înainteze.
V-aţi ajutat semenii şi ei v-au făcut rău după aceea? Iată ce trebuie să învăţaţi: trebuie să vă însuşiţi lecţia iubirii şi dăruirii necondiţionate! Atâta timp cât veţi dori să primiţi recunoştinţă din partea celor pe care îi ajutaţi, veţi avea mult de aşteptat şi mai degrabă veţi fi dezamăgiţi. Ce pretenţii aveţi de la cineva mai mic decât voi? Poate şi voi când aţi fost ajutaţi nu aţi ştiut să mulţumiţi. În Cartea Vieţii voastre aceste fapte sunt trecute, deci e bine. Dacă semenii voştri nu ştiu să preţuiască ajutorul înseamnă că mai au multe de învăţat.
Dumnezeu vă ajută prin semenii voştri, dar dacă nu preţuiţi acest lucru, veţi rămâne fără el.
Şi vă mai învăţăm ceva – aveţi grijă pe cine, ce şi cum ajutaţi! Şi nu vă spunem asta ca să deveniţi judecătorii altora, ci pentru a fi mai atenţi. Sunt oameni care abia aşteaptă să găsească o victimă pe care să o folosească, adică un om cu suflet bun, deschis să-i ajute. Am putea să vă întrebăm – puteţi face bine diferenţa dintre oameni? Puteţi spune cine este un om bun şi cine este rău? Aveţi discernământul să o faceţi?
Şi am mai putea să vă întrebăm – de voi aveţi grijă? Ce faceţi pentru sufletele voastre? Sunt mai importanţi ceilalţi decât voi? O să vă răspundem noi la aceste întrebări şi vă rugăm să luaţi aminte!
Un om perfect ştiţi cu toţii că nu există. Fiecare vine pe Pământ pentru a învăţa. Prin cineva sau prin ceva, cu toţii învăţăm. Se ştie că, de cele mai multe ori, un om “cu suflet mare” uită de sine în favoarea altora. Asta ar putea fi bine sau rău. În primul rând trebuie să aveţi grijă de voi. Să vă rezolvaţi problemele voastre şi mai apoi, din zi în zi mai pregătiţi, să-i puteţi ajuta şi pe alţii.
Programul de într-ajutorare nu prea este cunoscut cu adevărat la voi pe Pământ. Fiecare îl face după cum îl duce capul, însă pentru asta trebuie absolvită o şcoală specială. Această şcoală poartă numele de “Şcoala de a deveni om adevărat”, iar acest lucru nu este uşor de realizat. Ar trebui urmate pentru asta nişte şcoli care încă nu sunt înfiinţate decât în număr foarte mic la voi pe Pământ. Pentru asta, pe unii dintre pământeni îi pregătim în şcolile noastre interdimensionale.
Ce ziceţi de toate acestea?
Noi vă spunem – lăsaţi lumina să vină spre voi, este aşa de uşor…Lăsaţi această lumină să lucreze asupra voastră, aceste învăţături trebuie bine aşezate şi apoi cu discernământ dăruite. Vă sfătuim pe toţi să-i iubiţi mai departe pe semenii voştri, aşa cum sunt ei, de cele mai multe ori nerecunoscători şi răi din fire. Vă asigurăm că într-o zi o să le treacă, cum v-a trecut şi vouă, de aceea aţi ajuns aşa mari şi frumoşi. Lăsaţi-i pe mâna noastră, că noi ştim mai bine să lucrăm cu ei, căci noi îi cunoaştem mai bine decât voi, cum vă cunoaştem şi pe voi cu toţii. Va veni şi timpul lor, cum a venit şi al vostru. Ei sunt mai tineri şi mai necunoscători, mai ieri eraţi şi voi la fel.
Noi v-am ajutat şi iată cât aţi crescut. Acum ştiţi să dăruiţi şi să iubiţi. Trebuie să o faceţi însă necondiţionat. O parte din noi a rămas în voi, creşte şi trăieşte mai departe în voi. Fiecare învăţătură pe care v-am dăruit-o a fost o treaptă pe care aţi urcat. Noi am crescut odată cu voi, vă mulţumim şi vă iubim.
Iubiţii şi voi pe ei aşa cum sunt şi rugaţi-L pe Domnul să facă pentru ei tot ceea ce nu puteţi să faceţi voi. O datorie aveţi în această viaţă – să creşteţi. Nu răspundeţi decât pentru creşterea voastră. Cât despre cei din jurul vostru care nu-şi învaţă lecţiile, avem noi ac de cojocul lor. Tot la Dumnezeu o să ceară ajutor, iar Domnul o să le trimită pe nişte fii ai săi care au absolvit şcolile ce dau oameni adevăraţi să-i înveţe. Uşile acestor şcoli sunt deschise şi pentru voi. Locuri sunt destule, este nevoie numai să doriţi să deveniţi oameni adevăraţi.
Respectaţi-vă pe voi ca să fiţi respectaţi.
Iubiţi-vă pe voi ca să fiţi iubiţi.
Aveţi grijă la comportamentul vostru, pentru ca alţii să se comporte bine cu voi.
Şi câte mai sunt de spus…
Trebuie să înţelegeţi că atunci când vă ajutaţi semenii îl ajutaţi pe Dumnezeu. Şi asta este de ajuns. Învăţaţi măcar voi aceste lucruri.
Este un timp al clarităţii şi iubirii.
Cel ce nu îşi însuşeşte aceste învăţături este un corijent al dimensiunii a treia şi neacceptat în dimensiunile superioare.

