Educând tineretul, educaţi viitorul

Cu toţii am fost copii şi am primit un anumit tip de educaţie, în funcţie de locul natal, de clasa socială şi de credinţa familiei în mijlocul căreia ne-am născut. Acest tip de educaţie permite copilului să-şi manifeste sau să nu-şi manifeste pe deplin propriul potenţial.

Având în vedere că, de obicei, copiii îşi imită părinţii, aceştia ar trebui să fie foarte atenţi la modul în care pot deveni un exemplu bun pentru copiii lor. Să nu uităm că şi noi, părinţii, avem un imens bagaj de cunoştinţe acumulat de la părinţii noştri. Dar în prezent sunt timpuri de mari schimbări în care aceste cunoştinţe şi experienţe nu se mai potrivesc cu ceea ce trăim acum. Iar noi ca părinţi trebuie să ne adaptăm schimbărilor, să ne deschidem noului, să lăsăm în urmă dogmele şi limitările impuse de atâta timp, pentru a deveni un real exemplu pentru copiii noştri.

Nivelul vibraţional al Pământului se schimbă în fiecare zi. Odată cu el trebuie să creştem şi noi, ajutând astfel la creşterea calităţii conştiinţei noastre. Vom înţelege că omenirea trebuie să devină mai unită şi că ideea de separare trebuie să dispară. O bună educaţie înseamnă să-i arătăm copilului nostru că el este un membru al familiei mondiale, că face parte dintr-un grup, ce reprezintă familia, care este lumea.

Din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau seama de adevăratele necesităţi ale omenirii şi conştientizează faptul că multe lucruri trebuie să se schimbe. Fiecare suflet vine pe Pământ cu un anumit program de realizat în viaţă. Şi fiecare suflet aparţine unui nivel evolutiv diferit şi implicit este deschis unui nivel diferit de conştiinţă. Cunoscând acest lucru, vom putea să susţinem mai bine prin îndrumare pe fiecare în parte.

Marea majoritate a oamenilor are ca sediu al conştiinţei planul astral-emoţional. Ştiind aceasta, rolul îndrumătorilor lor este de a-i conduce spre ridicarea conştiinţei pe planul mental şi mai apoi spre cel spiritual. Acest lucru va ajuta mult la spiritualizarea materiei.

Învăţăturile şcolilor de astăzi au un obiectiv destul de limitat. Tinerilor nu le este necesar numai un învăţământ specific care abordează linia unui anumit profil. Trebuie stimulat potenţialul fiecărui copil în parte, atât la nivel emoţional cât şi mental şi spiritual. Astfel, profesorii ar putea să-i conducă pe tineri pe calea cea mai bună ce evidenţiază talentele lor. Acest lucru va deplasa învăţăturile şi în afara sălilor de clasă.

Tinerii trebuie învăţaţi că efortul şi munca susţinută stau la baza marilor rezultate şi a autodisciplinei.

În zilele noastre, cea mai mare parte a educaţiei este orientată către tot ceea ce aduce câştig, spre o profesie cât de poate de rentabilă, trăind clipă de clipă sub jugul competiţiei.

Timpurile noi ce vin vor aduce o schimbare ce se va produce la un nivel înalt, pe măsură ce oamenii vor înceta să se mai afle în competiţie şi vor aborda cooperarea. Pentru a deschide calea acestor schimbări, noi ca părinţi trebuie, cu multă răbdare, să ne ajutăm copiii spre a se simţi iubiţi, îngrijiţi, ascultaţi şi îndrumaţi. Această bună educaţie le va aduce încrederea interioară de a face bine în orice situaţie a vieţii lor. Le trebuie inoculată încrederea în sine, susţinerea şi întărirea, şi învăţaţi că subestimarea nu îşi are rostul.

Ştim cu toţii că greutăţile de zi cu zi produc stres şi incertitudine. Asta însă nu ne opreşte în munca noastră de părinţi să fim toleranţi, răbdători în a ne îndruma copiii. Preţuirea de sine este foarte importantă, mai ales dacă este realizată cu măsură. Şi să nu uităm ca, în tot acest timp, să respectăm şi liberul arbitru al fiecăruia.

Priviţi atenţi tinerii din jurul vostru. Cu toţii sunt unici. Şi dacă printre ei veţi găsi şi multe cazuri negative, cercetaţi-le părinţii, cunoaşterea şi greşelile lor şi o să primiţi multe răspunsuri. Desigur, veţi întâlni şi cazuri în care mulţi părinţi de calitate au copii ce le aduc multe necazuri, dar şi aici sunt multe lecţii de asumat.

Dacă vrem ca viitorul omenirii să fie mult mai frumos, trebuie să luăm măsurile necesare de autoeducare, pentru a deveni un bun îndrumător, ca părinte sau ca profesor.

Aşa cum noi ne vom educa copiii, aşa va fi viitorul nostru al tuturor. Toţi vom răspunde în faţa unei puteri superioare pentru propria evoluţie şi educaţie, fiindcă astfel noi creăm viitorul, un viitor ce depinde numai de noi.

articol de Maria Cristina Stroiny

Lăsați un răspuns

Subscribe!
Vrei sa fii la curent cu acest blog? Adauga adresa ta de e-mail. La fiecare actualizare vei primi o instiintare.


Arhiva
free counters
Statistici web
Top-Director - Director Linkuri top-portal - Director Linkuri LinkPro - Director Web